"Cel mai important pentru mine este că am învăţat puterea de a îndura"
Şansa are mare importanţă în cariera unui actor
Forţa talentului său e impresionantă, te izbeşte la fiecare rol pe care-l construieşte cu îndelungă migală. Fugeam de la cursuri s-o văd în "Arta conversaţiei", mi-a tulburat întreaga fiinţă în "Năpasta" şi m-a învăţat să merg mai departe precum personajul său celebru, Angela. I-am remarcat dârzenia, voinţa, încrâncenarea şi mai ales puterea de a îndura durerea dinlăuntrul său. N-a făcut o dramă din nimicuri, a dat cu viaţa de pământ şi nu s-a plâns niciodată. Cunoaşte preţul aşteptării, şi iată a fost răsplătită după mai bine de 50 de ani petrecuţi pe scenă. Dorina Lazăr, director al Teatrului Odeon, a fost recompensată cu Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, una dintre cele mai importante distincţii acordate de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Dorina Lazăr îşi sărbătoreşte miercuri ziua de naştere. La mulţi ani!
"Am fost în turnee, am umblat mii de kilometri de la stânga la dreapta. Începutul nostru de stagiune a fost itinerant, ca să zic aşa. Am început cu sfârşitul lunii septembrie, la festivalul de teatru scurt de la Oradea, anul acesta l-am purtat cu noi pe Caragiale, C.F.R. – Cometa, Copilul şi Căţelul şi Pyramus & Thisbe 4 You, amândouă în regia lui Alexandru Dabija. Am fost şi la Oradea, la Alba Iulia, la Arad, la Vaslui, Iaşi, la Brăila, Odorheiul Secuiesc. A fost foarte plăcut şi mă bucur mult că pot să onorez toate aceste invitaţii la festivaluri, pentru că este singura modalitate ca să faci cunoscute spectacolele teatrului, mai ales actorii tineri care, din păcate, nu au posibilitatea să apară la televiziune sau să fie auziţi la radio. Radioul nu mai face piese de teatru, nici televiziunea. Toată lumea, peste tot pe unde ne ducem, ne întreabă: «Când mai apăreţi la tel