Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recunoaşteţi personajul? Traian Băsescu a împlinit 61 de ani. În ultimii opt a fost la "cârma" României

Publicat in Antena 3, luni 5 noiembrie 2012 ·

Traian Băsescu, preşedintele României, a împlinit ieri, 4 noiembrie, 61 de ani. Începând din 2004, de la câştigarea alegerilor prezidenţiale, şi până în prezent, a condus ţara din fotoliul de preşedinte.

A trecut prin două suspendări, iar mandatul său se termină în 2013.

Care sunt controversele care tronează asupra averii sale

La Revoluția din 1989, potrivit propriilor declarații, Băsescu avea un milion de lei la CEC (echivalentul a 83.000 de dolari la acea dată). „După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câștigase bani mulți. Dacă mă căutați la CEC în vremurile acelea, vedeați că aveam un milion de lei", declara Băsescu.

În lucrarea sa biografică „Ascensiunea lui Traian Băsescu”, istoricul Marius Oprea, corelând toate declarațiile date de Traian Băsescu despre tema dată, a concluzionat că fostul comandant de navă avea o avere de 2,4 milioane de lei. Această sumă era echivalentul a 200.000 de dolari (la un curs oficial al dolarului de 12 lei). În declarația sa de avere din 2010 Băsescu afirma că are în conturi 85.700 dolari, 26.800 euro și 420.000 RON.

Pe 4 februarie 2003, Primăria Capitalei îi vinde lui Traian Băsescu întregul etaj, garajul și casa scărilor din imobilul din Ștefan Mihăileanu, cu echivalentul a 19.000 de dolari.Tranzacția s-a făcut cu încălcarea Legii 112 - cea a caselor naționalizate.

Legea 112 a intrat în vigoare în a doua jumătate a anului 1996, iar contractul de închiriere al domnului Băsescu era din 14 februarie 2002. Chestionat despre aceasta, Traian Băsescu a anunțat, la începutul acestui an, că va da casa înapoi. Imediat însă, se răzgândește și declară că nu va mai da înapoi imobilul statului decât dacă Parchetul va stabili dacă l-a cumpărat sau nu legal.

În 2005, în interviul acordat supl

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 56 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 42 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 22 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 56 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 56 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°