Primii trei şefi de secţii de votare, din Mehedinţi, dar şi reprezentanta unei alte secţii de vot, toţi inculpaţi de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru fraudă electorală, au fost deferiţi justiţiei, informează, un comunicat al Ministerului Public.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în dosarul privind referendumul din Mehedinţi şi au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Dumitru Mirea, Liviu Cătălin Bondoc, Gheorghiţa Burcu şi Manuela Carina Micu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea 3/2000.
Potrivit rechizitoriului, în cadrul Referendumului naţional organizat pentru demiterea preşedintelui României, la Secţia de Votare nr. 170 Gârla Mare din judeţul Mehedinţi, inculpatul Dumitru Mirea, în calitate de preşedinte al secţiei, în data de 29 iulie 2012 şi în perioada anterioară acestei date, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi lista electorală suplimentară aferente urnei mobile, prin înscrierea pe această listă a aceloraşi persoane de mai multe ori sau a unor persoane care nu au formulat cerere în acest sens, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă.
În acest mod, în raport de cele 1.391 de persoane care s-au prezentat la vot, au fost introduse în urnă în mod fraudulos 127 de buletine de vot.
La data de 29 iulie 2012, cu ocazia desfăşurării referendumului naţional privind demiterea preşedintelui, inculpatul Liviu Cătălin Bondoc, în calitate de preşedinte al biroului electoral al Secţiei de votare nr. 63, Drobeta-Turnu Severin, a întocmit în fals mai mu