Acționarul dinamovist crede că „unicul derby” din fotbalul românesc a însemnat tot atâtea parodii în ultimele patru episoade, toate câștigate de Steaua. Sursa: Octavian Cocolos
Ionuț Negoiță, acționar la echipa de fotbal Dinamo, e convins că „unicul derby” din fotbalul românesc a fost mânjit în ultimii doi ani. Steaua a câștigat ultimele patru întâlniri directe cu „roș-albii”, iar aceștia nu se împacă nicicum cu ideea.
Ionuț Negoiță a lansat, imediat după derby-ul de duminică seara, acuzația că „un jucător a tot căutat să comită lovitură de la 11 metri”. Deși n-a nominalizat pe nimeni, trimiterea este evidentă către unul dintre jucătorii impresariați de frații Ioan și Victor Becali, adversari declarați ai actualilor conducători de la Dinamo, dar mai ales ai antrenorului Dario Bonetti.
Negoiță a continuat astăzi să vorbească despre lucrurile necurate de la derby-urile cu Steaua, dar a extins discuția și la celebrele episoade „Foresta” și Hajduk Split.
„Am diverse semne de întrebare legate de corectitudinea meciurilor cu Steaua. Poate peste 5 ani aflăm ce s-a întâmplat în finala Cupei României cu Steaua, poate aflăm ce s-a întâmplat şi anul trecut la înfrângerile cu ei, poate aflăm ce s-a întâmplat şi acum. Am înţeles că Victor Becali a spus ce s-a întâmplat la acel Dinamo - Foresta, că a fost ceva necurat. Poate ne spune ce s-a întâmplat şi acum”, a declarat dinamovisul la sport.ro.
„Aroganța” steliștilor: „Sssshhh!”
Steliștii i-au ironizat cum le-a trecut prin minte pe rivalii din Ștefan cel Mare. Gigi Becali a spus că a fost abator, MM Stoica a cântat, iar jucătoriiau scris mesaje pe facebook.
Grmano - polonezul Lukasz Szukala, care a marcat duminică primul săugol în tricoul „roș-albaștrilor” a postat pe facebook o poză cu el, Daniel Georgieski și Florin Gardoș, făcându-le la unison semn r