Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobriţoiu despre avansările în grad: Dacă vom sesiza aspecte penale, dăm drumul dosarelor în anchetă

Publicat in Vremea Noua, luni 5 noiembrie 2012 ·

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat duminică seara, la România Tv, că revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din 2011 şi 2012 în care nu au fost îndeplinite condiţiile impuse de lege este “doar o primă măsură”, urmând ca în situaţia în care comisia care analizează această chestiune va sesiza încălcarea legislaţiei să se meargă până la anchetă penală.

“Am luat această măsură la finalizarea analizei care s-a făcut privind acordarea gradelor în anii 2011, 2012, urmând ca pentru anul 2010 să luăm măsuri în momentul în care finalizăm analizele. Avansările s-au făcut prin forţarea limitelor legii având în vedere faptul că au beneficiat de avansări oameni care nu au făcut nici măcar armata, or aşa ceva este împotriva legii. Noi am luat doar o primă măsură pentru anularea ordinelor de avansare care contravin legii, urmând ca în situaţia în care vom sesiza încălcarea legislaţiei sau unele aspecte penale să dăm drumul dosarelor în anchetă penală. Deocamdată nu ne-am pronunţat. Este doar o ipoteză pe care o avem în vedere. Singurul lucru pe care l-am făcut este să anulăm ordinele de avansare persoanelor care au beneficiat de ele prin forţarea limitelor legii. Dacă este vorba despre o faptă penală, categoric că această faptă va atrage şi răspunderea penală”, a afirmat Dobriţoiu.

Potrivit ministrului, “numitorul comun al acestor avansări ar fi unul singur: ele s-au făcut pe criterii politice, fără să se ţină cont de nevoile de încadrare a ştatelor de război ale armatei”.

Ministerul Apărării Naţionale a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru 835 de cazuri din anii 2011 şi 2012, în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995, în urma rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului Apărării Naţ

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 40 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°