Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI SUA. Mâine este ZIUA CEA MARE. Obama şi Romney sunt despărţiţi de un procent în sondaje

Publicat in Antena 3, luni 5 noiembrie 2012 ·

Mâine este marea zi a alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, iar cozile au devenit din ce în ce mai lungi la secţiile de vot din întreaga ţară.

Mitt Romney şi Barack Obama încearcă pe ultima sută de metri să convingă electoratul să îi voteze. Cel mai recent sondaj de opinie arată că diferenţa dintre cei doi este de doar un procent la nivel naţional.

Barack Obama a participat la patru mitinguri electorale în patru state diferite. În Hollywood, discursul lui a fost anunţat de rapperul Pitbull, care a apărut pe scenă şi a făcut apel la oamenii din public să îl voteze pe actualul preşedinte.

BARACK OBAMA, actualul lider de la Casa Albă: "Nu este doar o alegere între două partide sau doi candidaţi, ci este o alegere între două viziuni asupra Americii. Pe de o parte, puteţi alege să vă întoarceţi la politicile care au zdrobit economia noastră sau puteţi să mă ajutaţi să construiesc un viitor care se axează pe o clasă de mijloc puternică şi în creştere".

Pe ultima sută de metri, Obama a dat o lovitură de graţie contracandidatului său.

BARACK OBAMA, actualul lider de la Casa Albă: "El (n.r. Mitt Romney) este un agent de vânzări foarte talentat. În această campanie, a încercat din greu să dea o altă faţă ideilor sale mai vechi, pretinzând că acestea ar fi noi".

Nici republicanul nu s-a lăsat mai prejos. Cu doar o zi înainte de alegeri, a încercat să convingă electoratul să îl voteze, discreditând strategia lui Obama.

MITT ROMNEY, contracandidat la alegerile prezidenţiale: "Această cale pe care ne aflăm, cea pe care am fost până acum, nu va duce la un viitor mai bun. Această cale înseamnă o datorie de 20 de trilioane".

Şi dacă Obama a avut parte de susţinerea lui Pitbull, Romney a beneficiat de susţinerea colegului său, Paul Ryan, candidat la funcţia de vicepreşedinte.

În u

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 47 minute
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 32 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 5 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°