Filmul „După dealuri”, al lui Cristian Mungiu, a fost nominalizat săptămâna trecută la categoria „Cel mai bun scenariu” în cadrul premiilor Academiei Europene de Film, un fel de Oscaruri ale bătrânului continent. Mungiu are deja în dulap niște statuete de la băieții ăștia pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, printre care și cea pentru cel mai bun film. Dacă i-a mers regizorului român în Europa până acum cu avort, sănătate mintală și mănăstiri, mă întreb ce naiba de subiecte ar trebuie să abordeze acesta pentru a avea succes la americani.
Mă gândesc că ar trebui să fie o temă de-asta tristă, românească, despre sărăcie și mizerie, dar care să aibă și un element de Hollywood pe-acolo. Ceva de felul unei invazii extraterestre în Ferentari și cum salvează lumea niște cuțitari cu pantalonii rupți în fund. Sau, eventual, un super-erou mioritic care privește Bucureștiul de pe Intercontinental și apoi zboară prin parbrizul unui taximetrist care încearcă să țepuiască o bătrânică din provincie care a venit să-și vadă rudele.
Filmul „După dealuri”, al lui Cristian Mungiu, a fost nominalizat săptămâna trecută la categoria „Cel mai bun scenariu” în cadrul premiilor Academiei Europene de Film, un fel de Oscaruri ale bătrânului continent. Mungiu are deja în dulap niște statuete de la băieții ăștia pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, printre care și cea pentru cel mai bun film. Dacă i-a mers regizorului român în Europa până acum cu avort, sănătate mintală și mănăstiri, mă întreb ce naiba de subiecte ar trebuie să abordeze acesta pentru a avea succes la americani.
Mă gândesc că ar trebui să fie o temă de-asta tristă, românească, despre sărăcie și mizerie, dar care să aibă și un element de Hollywood pe-acolo. Ceva de felul unei invazii extraterestre în Ferentari și cum salvează lumea niște cuțitari cu pantalonii rupți în fund. Sau, eventual, un super-erou mio
