Echipa de futsal Progresul Focşani a pierdut, 3-2 (2-2) partida disputată pe terenul echipei, Dava Deva, joc care a contat pentru etapa a VIII-a a Ligii I. Focşănenii au ratat din nou foarte multe ocazii, au avut două bare, dar din păcate nu au reuşit să se impună pe fondul unui arbitraj tendenţios al celor doi arbitri care au făcut totul pentru ca hunedorenii să câştige.
Golurile echipei de pe Milcov au fost marcate de Emilian Chivu şi Florin Stanciu. „Probabil am început să deranjăm cu poziţia noastră în clasament, altfel nu-mi explic arbitrajul total tendenţios împotriva noastră. A fost japcă pe faţă. Când am jucat prost, am recunoscut. Dar la Deva am jucat bine. Pe lângă cele două goluri am trimis de 5 ori mingea în bare”, a declarat antrenorul Progresului, Petrache Gurguiatu.
Progresul a jucat cu: Borş, Bogdan Sava, Chivu, Stanciu, Alecsandrescu, Ilaş, Mîndrescu, Dumitriu, Sergiu Sava, Smărăndoiu. Partea cea mai rea a deplasării la Deva este că portarul Vali Borş a făcut întindere, Liviu Dumitriu s-a ales cu o entorsă, iar Emilian Chivu a primit al patrulea cartonaş galben şi nu va putea evolua în partida de duminică cu Spicom Sf. Gheorghe, joc programat luni, 12 noiembrie, de la ora 18.00 în Sala Polivalentă din Focşani.
Rezultatele etapei a VIII-a:
Dava Deva - Progresul Focşani 3-2 (2-2),
Cityus Tg. Mureş - Smart Ionescu Bucureşti 6-2 (5-2),
Clujana Cluj Napoca - ACS Od. Secuiesc 3-5 (1-3),
CSMS Iaşi - KSE Tg. Secuiesc – se dispută astăzi,
Spicom Sf. Gheorghe - United Galaţi – amânat pentru 27 noiembrie.
Inter Teliu Braşov a stat.
Echipa de futsal Progresul Focşani a pierdut, 3-2 (2-2) partida disputată pe terenul echipei, Dava Deva, joc care a contat pentru etapa a VIII-a a Ligii I. Focşănenii au ratat din nou foarte multe ocazii, au avut două bare, dar din păcate nu au reuşit să se impună