Ajuns la 20 de ani „vechime“ pe scena Naţionalului din Craiova, ardeleanul Adrian Andone spune că şi acum, ca şi în 1992, ar alege tot TNC datorită valorii incontestabile a colectivului teatral şi a certitudinilor de aici

Povestea clujeanului Adrian Andone este una de... povestit, iar înzestratul actor al Naţionalului din Craiova a făcut acest lucru cu har pentru cititorii GdS.

I.J.: Aţi spus, pe scena Naţionalului din Craiova, povestea lui Hamlet... Spuneţi-ne acum povestea ardeleanului Adrian Andone ajuns la 20 de ani de muncă pe „scândura“ oltenească de la Naţionalul din Bănie. Cum au trecut, cum au fost? Un fost coleg al dumneavoastră de liceu (din Cluj) regretă că nu vă poate vedea pe scena Teatrului Naţional din Cluj... De ce n-aţi ales calea spre succes pe scena Naţionalului din oraşul natal?

A.A.: Am ajuns în Craiova în 1992, anul în care am absolvit Academia de Teatru, Film şi Televiziune de la Târgu Mureş. Omul care a fost decisiv în luarea acestei decizii este regretatul cronicar de teatru Valentin Silvestru. În anii studenţiei, am avut marea onoare de a sta cu dânsul de vorbă de multe ori, iar la toate întâlnirile eu aveam o întrebare standard: „Şi ce spectacole aţi mai văzut?“. De fiecare dată apărea Craiova. Am stat şi am ascultat, iar în anul III de facultate am hotărât: MERG LA CRAIOVA! Nu fusesem niciodată în Craiova până atunci. Am ajuns într-un oraş necunoscut. Şocul cel mare urma să apară de la intrarea în teatru: toată lumea îmi zâmbea, pe oricine întrebam cum ajung la biroul directorului îmi zâmbea şi îmi arăta pe unde să merg. Aşa ca începutul a fost extraordinar. A urmat concursul, rezultatul, angajarea. Şi iată că acum se împlinesc 20 de ani de atunci. Nu-mi vine să cred. Dacă mă gândesc cum au trecut, nu pot să răspund decât că au trecut prea repede, nu ştiu dacă au trecut cu folos pentru că am fost cam ocupat. Dacă