Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Cotele diferenţiate pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea la 8% şi 12%

Publicat in Adevarul, luni 5 noiembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, referindu-se la programul de guvernare pe care îl va propune USL, că în 2012-2016 cotele diferenţiate pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8% şi 12%, cota principală rămânând însă 16%.

"Cotele diferenţiate în perioada 2012-2016 pentru cei cu venituri foarte mici pot scădea până la 8 şi 12%, însă cota principală rămâne 16%", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă măsura aplicării TVA de 9% la alimente va fi inclusă în programul de guvernare, Ponta a răspuns afirmativ, el precizând că impactul bugetar al acestei măsuri trebuie negociat cu partenerii financiari internaţionali.

"Da, dar, după cum ştiţi, în proiecul de buget pe 2013 impactul bugetar al acestei măsuri trebuie prezentat foarte clar şi trebuie negociat cu partenerii noştri internaţionali", a spus Ponta.

De asemenea, Ponta a făcut referire şi la problema aderării României la Uniunea Europeană, după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat pentru "New York Times" că aderarea în 2015 nu mai intra in discuţie. Ponta a declarat că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, fiind în favoarea unei Europe închegate, fără a considera 2015 "bătut în cuie".

"De cele mai multe ori sunt de acord cu guvernatorul Mugur Isărescu. Cred că este important să ne menţinem mai departe eforturile pentru a îndeplini criteriile de convergenţă, criteriile nominale, care ţin de deficit - şi asta am respectat - care ţin de inflaţie - şi respectăm - care ţin de criteriile nominale, însă criteriile reale, cele care arată care este puterea de cumpărare a românilor faţă de ţările din zona Euro şi celellate, care ţin de oportunitate - trebuie să le gândim cu foarte mare atenţie", a spus Ponta.

El a apreciat că România trebuie să adopte conduita Poloniei în ceea ce priveşte acest subiect.

"România trebuie să meargă pe drumul p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°