TRANSFOND a lansat în producție sistemul SENT-SEPA, pentru procesarea operațiunilor cu ordin de plată în monedă națională (SEPA Credit Transfer RON), prin adoptarea standardelor europene cu privire la operațiunile interbancare în lei. România este printre primele țări din afara zonei euro care implementează schema de plăți SEPA în moneda națională.
SEPA sau Single European Payments Area este zona în care cetățenii, companiile, precum și alți agenți economici vor putea să inițieze și să încaseze plăți în euro, în spațiul economic european, precum și Elveția și Monaco, în interiorul sau exteriorul granițelor naționale, în aceleași condiții și însoțite de aceleași drepturi și obligații.
Noul sistem permite procesarea ordinelor de plată, în monedă națională, în format SEPA, pentru băncile ce au aderat la această schemă de plăți. Totodată, TRANSFOND a dezvoltat o soluție care permite băncilor ce nu au implementat încă standardele SEPA să poată schimba mesaje de plată atât între ele cât și cu băncile SEPA. Acesta este un prim pas pentru adaptarea infrastructurii de plăți interbancare la cerințele specifice monedei unice europene. În plus, TRANSFOND a adăugat o serie de noi funcționalități de natură să eficientizeze procesul de compensare.
TRANSFOND pregătește, pentru anul următor, lansarea a două noi componente SEPA, respectiv SENT pentru plăți în EURO, pe teritoriul României și transfrontalier, și SEPA Direct Debit RON. Momentele avute în vedere în această fază de planificare sunt finalul semestrului I pentru SEPA EURO și sfârșitul de an pentru SEPA Direct Debit.
“Succesul în implementarea unui proiect de asemenea anvergură va avea efecte pozitive asupra ordonatorilor și beneficiarilor de plăți din economie, care sunt în fapt principalii câștigători ai soluției performante lansate în producție. Dorim să mulțumim pentru sp