Candidaţii la alegerile parlamentare nu pot cheltui, în campania electorală din această toamnă, mai mult de 245 mii lei pentru un fotoliu de deputat şi mai mult de 350 mii lei pentru unul de senator. Condiţiile în care pot fi cheltuiţi aceşti bani, modul în care trebuie înregistrate donaţiile din partea cetăţenilor sau persoanelor juridice au fost prezentate, ieri, la întâlnirea mandatarilor financiari ai formaţiunilor politice care participă la scrutin cu directorul Filialei Sud Est a Autorităţii Electorale Permanente, Andi Mihalache.
Mandatarii financiari sunt persoanele desemnate de către formaţiunile politice să supravegheze modul în care sunt cheltuiţi banii în campania electorală. La instruire au participat mandatarii financiari desemnaţi, reprezentanţi ai partidelor politice, şi candidatul la Camera Deputaţilor, Laurenţiu Ţigăeru Roşca. Acestora li s-a prezentat modul în care trebuie înregistrate donaţiile, procedura care trebuie urmată pentru cheltuirea banilor, cum trebuie realizate materialele de propagandă electorală.
Reprezentantul AEP le-a explicat celor prezenţi la întâlnire că toate operaţiunile financiare care vor fi derulate în această campanie electorală se fac prin cont, nu prin numerar. Orice plată către o societate sau persoană fizică se face prin ordin de plată, iar banii se virează într-un cont bancar.
În cazul donaţiilor, acestea pot fi cheltuite abia după ce sunt înregistrate la AEP. Prima etapă este înregistrarea donaţiei în scriptele partidului, transmiterea situaţiei la AEP şi abia după ce a fost înregistrată acolo pot fi cheltuiţi banii. Donaţiile pot fi de maxim 400 salarii minime brute pe ţară pentru o persoană fizică, adică maxim 140 mii lei, iar în cazul unei persoane juridice de maxim 700 mii lei sau o mie de salarii minime brute. Nu pot face donaţii firmele care au datorii la bugetul de stat, bugetele de asig