Apple Inc a anunţat, luni, că, în primele trei zile de la lansare, a vândut trei milioane de tablete iPad Mini şi iPad 4.
Cele două noi device-uri au fost lansate în peste 30 de ţări, inclusiv România, iar vânzările acestora reprezintă dublul celor vândute în aceeaşi perioadă de după lansarea iPad 3, în luna martie a acestui an.
„Cererile pentru iPad Mini au depăşit stocul iniţial şi, în timp ce multe dintre pre-comenzi au ajuns la clienţi, altele sunt programte să ajungă spre sfârşitul acestei luni”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Reuters.
„Muncim din greu pentru a îndeplini cât se poate de rapid numărul incredibil de cereri pe care le avem”, a spus Tim Cook, CEO al Apple.
iPad Mini este gros de 7,2 milimetri, mai gros cu 25% faţă de iPad-ul din cea de-a patra generaţie, greu de 0,3 kilograme şi are un display de 7,9 inchi.
Are un procesor A5, FaceTime HD, cameră de 5 megapixeli pe spate, capabilă de înregistrări video de 1080p şi dispune de conectivitate LTE wireless, dual-band 802.11a/b/g/n WiFi şi conector Lightning.
iPad Mini este primul device major al celor de la Apple de la moartea lui Steve Jobs de anul trecut.
Apple Inc a anunţat, luni, că, în primele trei zile de la lansare, a vândut trei milioane de tablete iPad Mini şi iPad 4.
Cele două noi device-uri au fost lansate în peste 30 de ţări, inclusiv România, iar vânzările acestora reprezintă dublul celor vândute în aceeaşi perioadă de după lansarea iPad 3, în luna martie a acestui an.
„Cererile pentru iPad Mini au depăşit stocul iniţial şi, în timp ce multe dintre pre-comenzi au ajuns la clienţi, altele sunt programte să ajungă spre sfârşitul acestei luni”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Reuters.
„Muncim din greu pentru a îndeplini cât se poate de rapid