Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorjenii pierd contactul cu Steaua: Pandurii - Severin 2-2! Zaharia a marcat golurile etapei

Publicat in Pro Sport, luni 5 noiembrie 2012 ·

La doi ani de la dispariţia lui Adrian Păunescu, singurul derby de Oltenia s-a jucat doar "până-n Gorj şi până-n Mehedinţi", deci fără "Ştiinţa", stinsă la puţin timp după Maestru. Latura "pandură a lui Tudor" pornea favorită în faţa suratei de la Dunăre, însă gorjenii au uitat tiki-taka, etalată ultima dată în prima repriză cu Steaua.

Golul lui Cristea nu a provenit pe o dominare clară, ci din ezitarea defensivei adverse, însă până la pauză oltenii au redevenit egali, fiindcă Zaharia a avut inspiraţie maximă la un voleu "căzut", postat la colţul lung. Pandurii au forţat după pauză, dar izbăvirea a venit dintr-o fază fixă, Viera punând capul la un corner. Neacşa putea arunca un punct în Jiu când a tras aiurea deşi Mingote era la cheremul său, dar Zaharia a mai inventat o execuţie de senzaţie restabilind echilibrul între oltenii "mici", părăsiţi de "Ştiinţa".

- Galeria gazdelor, formată din 500 de elevi de la LPS Târgu Jiu i-au provocat strigând "Serie B" pe cei 50 de fani veniţi de la Severin, în timp ce aceştia au cerut "Dreptate pentru Craiova" şi au strigat numele lui Adrian Păunescu.

- Ivorianul Barry Kader a debutat pentru Severin contra celor de la Pandurii, pentru care a fost aproape de a semna în vară

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Napoli vine şi după eşecul usturător din optimile Cupei României, scor 1-5 cu Astra Giurgiu.

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT DE LA PANDURII - SEVERIN

Deşi cele două combatante sunt despărţite de 22 de puncte, antrenorul italian e optimist. "Ţinând cont că se întâlnesc două echipe ca­re reprezintă acestă regiune, putem spune că este un nou derby al Olteniei în Liga I. Sper ca noi să ieşim cu fruntea sus din acest meci. Pandurii Târgu-Jiu este o echipă bună şi vine după înfrângerea de la Viitorul Constanţa, unde a p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°