Ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), DEEE-uri (deşeuri electrice, electronice, electromenajere - inclusiv surse de lumină arse şi baterii) şi materiale biodegradabile, inclusiv cele rezultate în urma demolărilor, toate vor fi expuse într-un muzeu. Ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), DEEE-uri (deşeuri electrice, electronice, electromenajere - inclusiv surse de lumină arse şi baterii) şi materiale biodegradabile, inclusiv cele rezultate în urma demolărilor, toate vor fi expuse într-un muzeu.
Muzeul va fi împărţit pe secţiuni speciale, în funcţie de categoriile de deşeuri municipale şi fluxurile de gestiune a acestora. Va exista un spaţiu special de curs pentru elevii claselor I - VIII, dar şi o zonă de expoziţii, cea mai râvnită fiind "Traseul Deşeurilor". Primul Muzeul al Deşeurilor din Europa se va deschide mâine în cadrul Bibliotecii Naţionale a Românieidin Bucureşti, fiind realizat la iniţiativa Asociaţiei Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD). Accesul în muzeu se va face gratuit, de luni până vineri, între orele 08:00 şi 18:00, timp de o lună.