Cinci formaţiuni politice au depus la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean Sălaj candidaturi pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cu excepţia Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, toate celelalte formaţiuni au candidaţi în toate colegiile.
Uniunea Social – Liberă are în Sălaj candidaţi doar de la PSD şi PNL, cel de-al treilea partid din această alianţă electorală, Partidul Conservator, neprimind, la negocieri, niciun colegiu. Astfel, la Camera Deputaţilor, după aprige frecuşuri interne, USL-ul merge în Colegiul 1 Şimleu Silvaniei pe mâna liberalului Dorel Oros. În Colegiul 2 Cehu Silvaniei, USL –ul îl bagă la înaintare pe Alexandru Şerban, de la PSD, iar în Colegiul 3 Jibou, pe actualul deţinător al mandatului Iuliu Nosa. Tot pe un deputat în exerciţiu mizează USL-ul şi în Colegiul 4 Zalău, unde va candida liberalul Mirel Taloş.
CLICK AICI PENTRU GALERIE
La Senat, USL îl aruncă în luptă, în Colegiul 1, pe Călin Băgărean (PNL), iar în Colegiul 2, pe senatorul în exerciţiu Gheorghe Pop (PSD).
Cei de la Alianţa România Dreaptă merg la aceste alegeri cu candidaţi, cu câteva excepţii, cvasinecunoscuţi. Una dintre excepţii este deputatul Lucian Bode, preşedintele PDL Sălaj, care încearcă să mai obţină un mandat în Colegiul 1. În Colegiul 2, PDL-ul îl promovează pe Asztalos Florin (PDL), în Colegiul 3, pe Romeo Benc (PDL), iar în Colegiul 4, pe Claudiu Bîrsan, preşedintele organizaţiei Zalău a PDL. La Senat, alianţa merge în Colegiul 1cu omul de afaceri şimleuan Dumitru Blaga, iar Colegiul 2, cu ţărănistul Avram Fiţiu.
Partidul surprizelor, PP-DD, care şi-a format lista de candidaţi în special din politicieni care n-au fost lăsaţi să candideze în partidele din care au făcut parte până acum, îl înscrie în lupta electorală din Colegiul 1 pe Ioan Mocan, până nu demult membru PDL. În Colegiul 2,