Dragoş Cojocaru (76 ani) a debutat la 18 ani în Liga 1, a ajuns în "naţionala" de tineret şi apoi patru ani coleg de echipă cu Jenei la Steaua. La 28 de ani renunţă brusc la carieră şi devine diplomat, apoi urmează o strălucită carieră în avocatură şi publică 11 cărţi!
O noapte cu ploaie mocănească pe aeroportul Băneasa, în septembrie '64. Steaua se întoarce din Irlanda de Nord, după returul cu Derry City din Cupa Cupelor. 2-0 lejer pentru români, precedat de 3-0 clar acasă. Prima oară în istorie cînd Steaua trece de primul tur al unei competiţii europene!
Fundaşul central Dragoş Cojocaru fuge glonţ de pe aeroport. Fără ştirea conducerii, dăduse admitere la Institutul de Relaţii Internaţionale Bucureşti. Vede lista: a intrat primul! A doua zi de dimineaţă, fotbalistul de 28 de ani anunţă clubul: "Îmi pare rău, drumul meu în fotbal se încheie aici".
Azi, într-o casă cochetă aproape de Braşov, Dragoş Cojocaru scrie romane şi cărţi de amintiri. Deschide uşa larg, livingul îmbrăcat în lemn şi glasul modelat de avocatură al personajului te liniştesc din orice uragan ai veni.
Facultatea a bătut cariera la... Dinamo!
- Cum să renunţi aşa la fotbal? Se refuza Steaua?
- Echipa era în reconstrucţie, rezultatele întîrziau, eram de 5 ani la Steaua şi se schimbau mulţi jucători. Pasiunea mea pentru fotbal era enormă, dar cariera în diplomaţie te făcea să visezi la altceva, la străinătate, la alt stil de viaţă.
- Unde a început cariera curmată aşa brusc?
- În timpul liceului am ajuns junior la Dinamo şi convocat la "naţionala" de juniori. Am jucat pe "23 August", în faţa a 80.000 de oameni, România-Siria, în deschiderea Festivalului Mondial de Tineret din '53! Iar la absolvirea liceului, mi s-a propus grad la Dinamo. M-am dus acasă îmbrăcat în uniformă, mama s-a făcut albă la faţă: într-o oră era în cabinetul comandantului, i-a mulţu
