Acum, când femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii ne este greu să ne imaginăm cu era acum 100 de ani. Mentalitatea "femeia trebuie să stea la cratiţă, să facă ordine şi să-şi educe copiii" era foarte adânc înrădăcinată în societate.
Cele mai independente femei deveneau învăţătoare, sau studiau literele şi medicina, însă nu şi Elisa Leonida Zamfirescu. Ea a devenit în 1912 prima femeie din România şi din Europa care a obţinut titlul de inginer.
Povestea ei de viaţă este menită să ne inspire să ne urmăm visurile şi să ne aducem mereu aminte de "legendele uitate" ale României.
Elisa Leonida Zamfirescu a facut şcoala primară la Galaţi şi a absolvit liceul la Şcoala Centrală din Bucureşti. Nepoata de inginer, fratele mai mare fiind tot inginer, a avut ambiţia să demonstreze că şi fetele pot îmbrăţişa o carieră tehnică.
Înfruntând toate piedicile, pleacă la Berlin în anul 1909 şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, şcoala de tradiţie de la Charlottemburg, devenind prima femeie studentă a acestui aşezământ, pe care îl absolvă în 1912. Devine prima diplomată cu titlul de inginer din Germania şi Europa, implicit din România, unde îşi va desfăşura activitatea. Urmare a cercetarilor, s-a ajuns la concluzia că nicio femeie nu a obţinut acest titlu înaintea ei.
Revenită în România, Elisa se căsătoreşte în 1918 cu C. Zamfirescu, inginer, doctor în chimie, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu. Căsătoria are loc pe front, în comuna Ghidiceni, unde soţii s-au cunoscut.
Ca profesoară de fizico-chimie la liceul Pitar Mosdin Bucuresti, a reuţit să se apropie sufleteşte de elevele sale, cărora le-a lăsat o amintire neştearsă şi le-a insuflat dragostea pentru ştiinţă. Activează până la 1 mai 1963, ieşind la pensie la vârsta de 75 de ani.
A fost prima femeie membră AGIR şi membră a Asociaţie
