Grupul Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială, "Împreună pentru fiecare", a susţinut reabilitarea cabinetului medical al Fundaţiei Hospice Casa Speranţei, ce acordă servicii de îngrijire paliativă pacienţilor cu boli ameninţătoare de viaţă din Bucureşti şi zonele limitrofe, arată un comunicat de presă.
Valoarea lucrărilor realizate a fost de 45.000 RON.
"De la an la an nevoile şi aşteptările comunităţilor locale cresc, iar nevoia de susţinere şi finanţare este acută în mai multe sectoare ale societăţii. Prin proiectele si programele noastre de CSR am construit parteneriate cu autorităţile locale şi alte grupuri co-interesate din comunitate şi am continuat să investim în sănătate şi protecţia mediului, tocmai pentru a veni în sprijinul celor defavorizaţi", a declarat Alexey Golovin, Director Comunicare al Grupului Rompetrol.
În urma proiectului, vor fi oferite anual servicii de specialitate în ambulator, gratuit, unui număr de 100 de pacienţi cu afecţiuni incurabile - medicale, de nursing, consiliere psiho-emoţională.
"Pentru noi, cei de la Hospice, donaţia a fost mai mult decât binevenită. Eram în situaţia de a închide clinica pentru o perioadă nedeterminată până când reuşeam să găsim fonduri pentru reabilitare. Acum, suntem bineînţeles foarte fericiţi să continuăm să oferim serviciile de îngrijire, atât de necesare bolnavilor incurabili din Bucureşti. Nevoia de îngrijire este foarte mare şi mă bucur mult că nu suntem nevoiţi să închidem", a precizat Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranţei Bucureşti.
F.A. Grupul Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială, "Împreună pentru fiecare", a susţinut reabilitarea cabinetului medical al Fundaţiei Hospice Casa Speranţei, ce acordă servicii de îngrijire paliativă pacienţilor cu boli ameninţătoare de viaţă din Bucureşti şi zonele limitrofe, ar