Patronul OTV spune că le-a organizat autorităţilor "un flagrant delict că vroiau să vândă pe 3 mil. euro unui polonez, pe numele lui Zaremba" şi că DNA va folosi acest flagrant împotriva premierului Victor Ponta, pe care-l va aresta
Nici conexarea plângerilor formulate de Remus Vulpescu cu cea a lui Dan Diaconescu nu este posibilă, prima aflându-se la DNA, cealaltă la Parchetul General
Demarată odată cu procedurile de licitare a Oltchim, campania electorală a lui Dan Diaconescu, patron al OTV şi preşedinte al PP-DD, pare să fie continuată în faţa procurorilor anticorupţie. După ce a luat cunoştinţă, de la procurori, de acuzaţiile pe care fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, i le aduce în legătură cu participarea la privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu a declarat că aşteaptă ca plângerea sa, pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), să fie conexată cu cea depusă de Vulpescu la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Acest lucru este imposibil, având în vedere că prima condiţie pentru o eventuală conexare este ca ambele dosare să se afle în cadrul aceleiaşi instituţii, iar plângerile depuse de Remus Vulpescu şi Dan Diaconescu se află la DNA, respectiv Parchetul General. "Rămâne de văzut cine cui declină dosarul şi dacă se va întâmpla acest lucru", au declarat pentru Curierul Naţional surse judiciare.
În plus, în cele două plângeri depuse de Vulpescu şi Diaconescu, aceştia s-au acuzat reciproc, plângerile neavând acelaşi subiect, singura legătură dintre acestea putând fi locul desfăşurării acţiunilor incriminate, respectiv licitaţia pentru privatizarea Oltchim.
Contracandidat al lui Victor Ponta la Camera Deputaţilor, în Colegiul 6 din Târgu Jiu, Dan Diaconescu le-a spus ziariştilor, la ieşirea din sediul DNA, că a organizat autorităţilor un flagrant de care procurorii anticorupţie s-ar putea fo