Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul politico-sexual în care au fost implicate şi două gorjence, la finalul primei etape a judecăţii

Publicat in Gorj Domino, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Cel mai mare scandal sexual în care apar numele mai multor politicieni şi oameni de afaceri români a ajuns la finalul etapei de fond: proxeneţii – condamnaţi la închisoare cu suspendare.

Scandalul izbucnit în urmă cu doi ani şi care a scos la iveală nume sonore ale politicii româneşti implicate într-o reţea de prostituţie, a făcut obiectul unui dosar penal de proxenetism şi fost instrumentat de către DIICOT, iar în final a ajuns pe rolul Tribunalului Ialomiţa.

Printre protagoniştii dosarului de proxenetism apăreau, pe lângă numele unor politicieni cunoscuţi, precum deputatul, la acea vreme, Robert Negoiţă, actual primar PSD al sectorului 3, sau colegul său de partid, parlamentarul social-democrat Nicolae Bănicioiu, şi două tinere din Gorj, una dintre acestea, Georgiana Vlădoianu, fiind chiar preferata actualului primar.

În urmă cu exact doi ani, procurorii DIICOT au trimis în judecată cinci persoane acuzate de comiterea infracţiunii de proxenetism. Faptele acestora vizau în mod concret exploatarea sexuală a peste 80 de tinere racolate prin intermediul unor agenţii de fotomodele şi apoi trimise să se prostitueze în ţară şi în străinătate. În stenogramele întocmite de procurori apar şi numele a două tinere din Tg-Jiu, una dintre acestea cochetând cu lumea modei în urmă cu câţiva ani. De fapt, acesta a fost mediul din care a fost racolată de doi dintre proxeneţi, Ion Tămârjan şi Relu Costan, condamnaţi ieri de către instanţa de judecată la câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Mai exact, reţeaua de prostituţie s-a dezvoltat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar fetele erau plasate unor oameni de afaceri sau politicieni din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor. Fie colaborând cu agenţiile de modele Star Models şi Diva Models (ale proxeneţilor) sau participând la dif

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 34 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Motivul uluitor pentru care lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni. Ministrul Sănătății „Pe teren existau trei nuci”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, 6 iulie, că lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni, deoarece nu a fost eliberat un aviz de mediu, întrucât pentru construirea unității ar fi trebuit tăiați trei nuci.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°