Cea mai tânără victimă a lui Jimmy Savile, prezentatorul TV care ar fi violat zeci de minori în anii de vârf ai carierei sale, ar fi avut doar opt ani atunci când a fost abuzată sexual de acesta şi se afla internată într-un spital din Marea Britanie.
Potrivit tabloidului britanic The Sun, abuzul s-ar fi petrecut în anul 1986, în incinta spitalului Stoke Mandeville, din Aylesbury. Dacă acest fapt se dovedeşte a fi adevărat, aceasta devine cea mai tânără victimă a pedofilului de la BBC.
După mai bine de două decenii, femeia, care era doar un copil atunci când a fost abuzată de Savile, a făcut dezvăluiri şi a apelat la avocaţi pentru a solicita daune materiale de la cei care administrează averea defunctului prezentator TV şi din partea reprezentanţilor clinicii în care era internată în 1986.
Moderatorul BBC, trecut în nefiinţă anul trecut, furnizase sume imense de bani spitalului unde s-ar fi petrecut abuzul, astfel că avea acces nelimitat în incinta clinicii.
“Era doar fetiţă care venise să se trateze, dar a ajuns să fie abuzată. Trebuia să beneficieze de protecţie”, a explicat reprezentanta casei de avocatură care va reprezenta în instanţă 36 de persoane care susţin că au fost molestate de Savile, printre care se numără şi un bărbat şi o femeie care ar fi avut doar nouă ani atunci când au fost abuzaţi.
De curând, reporterii britanici au publicat povestea terifiantă a lui Craig Bivens, un bărbat de 52 de ani care susţine că ar fi fiul lui Savile din relaţia pe care acesta a avut-o cu Liz Boothe, pe vremea când aceasta era o tânără dornică să devină faimoasă.
“Am ieşit cu el timp de vreo cinci luni de zile. Să fiu sinceră, motivul pentru care am ieşit cu cineva care arăta ca el era acela că îmi putea face cunoştinţă cu oameni importanţi. Am cunoscut o grămadă de nume mari prin intermediul lui, cel mai faimos dintre aceştia