Compania americană a generat mai bine de jumătate din volumul de vânzări globale în trimestrul trei
Totuşi cota de piaţă a fost mai mică decât cea de anul trecut cu aproximativ 9%
Când vorbim de piaţa tabletelor, chiar şi cei care nu stau conectaţi la această piaţă, dacă îi întrebi "Cine este liderul pieţei", o să răspundă: Apple! Nici nu ar trebui să fie de mirare, când Apple este compania care a arătat celorlalţi drumul către această piaţă. Are un sigur brand pe care mizează - iPad.
În schimb competiţia vine o ofertă pestriţă.
De la Apple în jos, doar Samsung mai reuşeşte să scoată ceva rezultate, însă pe segmentul tabletelor care rulează pe sistemul de operare Android, compania sud-coreeană are o armată de producători cu care se luptă. În ceea ce priveşte lupta directă cu Apple, are puţine şanse. Este un segment din piaţă pe care Apple s-a aşezat foarte bine. Un segment în care preţurile nu sunt mici, dar cumpărători sunt destui. O fâşie de piaţă unde se vinde şi mult, şi la preţ mai mult decât profitabil pentru Apple şi mă îndoiesc că altcineva are o altă părere. Dominaţia Apple pe piaţa tabletelor, însă, nu mai pare atât de autoritară ca anul trecut. Potrivit ultimului raport realizat de compania de cercetare IDC, se indică faptul că Apple se află la o distanţă confortabilă faţă de oricare alt competitor, inclusiv Samsung. În trimestrul trei al acestui an Apple a furnizat nu mai puţin de 14 milioane de tablete, adică mai bine de jumătate din totalul pieţei, ocupând astfel o cotă de piaţă de 50,4%. Samsung a înregistrat o cotă de piaţă de 18,4%, livrând aproximativ 5,1 milioane de unităţi. Cele 2,5 milioane de tablete Kindle Fire livrate în acest an au adus celor de la Amazon poziţia a treia în topul vânzărilor. Asus s-a aflat aproape de Amazon, înregistrând o cotă de 8,6% şi un volum total al livrărilor de 2,4 milioane de tablete