După ce a fost în anii de boom economic vedeta incontestabilă a condițiilor de muncă, sectorul bancar românesc a intrat într-o perioadă nefastă, care se acutizează de la an la an.
Facem progrese certe. În materie de furt. Furtul direct de la stat s-a cam trecut. A intrat însă, curajos, în scenă furtul de la privat, cu garanții de la stat. Tot statul plătește, dar nu hoțului, ci băncilor private de la care el a luat credite (cu nemiluita) pe care nu avea niciodată de gând să le dea înapoi. Și așa cum stă bine tunurilor românești de succes, gruparea infracțională nu s-a încurcat cu bănci obscure și funcționari mărunți. Directori din Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri, Ministerul Economiei și ai unora dintre cele mai mari bănci din România au jucat rolul de călăi și victime în același timp.
Pe partea cu statul, lucrurile sunt mai clare. Cumva te aștepți ca acolo să se fure, mai degrabă suntem surprinși când aflăm contrariul. Pe partea cu băncile private fenomenul merită privit mai cu atenție. Poate e vorba doar de o mână de șmecheri cu funcții și fără scrupule sau poate e vorba de mai mult.
După ce a fost în anii de boom economic vedeta incontestabilă a condițiilor de muncă (sedii, mașini, salarii, bonusuri, pachete de beneficii etc.), sectorul bancar românesc a intrat într-o perioadă nefastă, care se acutizează de la an la an. Băncile au amânat nepermis de mult lichidizarea uriașelor active aferente creditelor neperformante pe care le au în bilanțuri, îngreunând considerabil repornirea economiei după căderea din 2008-2010.
Dacă economia SUA și-a revenit mai repede din criză, deși a fost cel mai grav afectată, asta s-a întâmplat în mare măsură și pentru că băncile au vândut, la prețuri oricât de mici, cât de multe au putut dintre garanțiile imobiliare ale clienților intrați în incapacitate de pla
