Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce secrete ascund băieţii cuminţi

Publicat in Academia Catavencu, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

O prietenă a mea care ar băga oricând mâna în foc şi smoală că are acasă un iubit cuminte, fiindcă prezintă toate semnele de cuminţenie, adică o aşteaptă cu masa pusă şi o însoţeşte docil la sesiunile infinite de shopping, a citit, panicată, textul de ieri şi m-a somat să dau în vileag secretele pe care le-ar putea ascunde în spatele chipului angelic un băiat cuminte. I-am spus că e de-ajuns să-şi cumpere o revistă glossy ca să afle tot ce e de ştiut despre viaţă şi relaţii, dar ea zice că sunt multe fete cărora le-ar fi de folos câteva informaţii ca să adulmece orice mică urmă de trădare chiar şi din partea celor mai cuminţi iubiţi. 1. Băieţii cuminţi admiră în secret tipe hot din lista lor de prieteni de pe Facebook. Mie mi se pare evident că nu-i vina lor! Păi, la câte fete hot îşi pun pe Facebook poze cu ele zâmbind în oglinda de la baie, cu ochelari de soare şi doar în sutien, ar trebui să fie, bieţii de ei, de piatră ca să nu le cadă în mreje. Dacă fetele şi-ar pune poze cuviincioase, în rochii largi, cu guler pe gât, altfel ar sta lucrurile. Aşa că eu spun că-i doar vina fetelor care nu-s deloc cuminţi! 2. Băieţilor cuminţi nu le place să iasă în trei, cu prietena ta cea mai bună. Mă văd nevoită, din nou, să fiu de partea băieţilor. Aici e vorba despre imaginea lui în faţa celorlalţi băieţi. Dacă „a treia roată la căruţă” e plinuţă şi îndesată, ăsta-i semn că plimbă şi cheltuieşte de două ori mai mult doar pentru că a ajuns sub papucul ei, că doar privirea lui de căţel Beagle nu trădează în niciun caz entuziasmul! Dacă, în schimb, prietena ei e hot ca la punctul 1, fanteziile s-ar dezlănţui nemărginite şi el şi-ar câştiga respectul băieţilor, desigur infinit. 3. În sinea lor răspunsul este „da, rochia asta te arată grasă”. Şi ce să facă? Să rostească cu voce tare adevărul şi să rişte un potop de lamentări, reproşuri şi acuze? Zile întregi de discuţii inf

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Prognoză ANM: Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara

G4Media acum o ora
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată ţara, cu ploi şi vânt, lapoviţă şi ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca

Partidul lui George Simion a depus sesizare penală la DIICOT împotriva unui jurnalist și a unui deputat USR

Adevarul acum 46 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz.

Turcia este pregătită să îşi asume obligaţia de a monitoriza o eventuală încetare a focului în Ucraina

News.ro acum 56 minute
Turcia este pregătită să îşi asume datoria de a monitoriza o eventuală încetare a focului în Ucraina, le-a spus sâmbătă ministrul turc de externe liderilor din „Coaliţia voinţei” care au avut o discuţie găzduită de Kiev, a declarat o sursă din Minis

Atenționare de călătorie. Suedia reintroduce controalele la frontierele interne până în noiembrie

Adevarul acum 13 minute
Românii care călătoresc în Suedia sunt sfătuiți să aibă mereu la ei un act de identitate valabil, după ce autoritățile suedeze au anunțat reintroducerea controalelor la frontierele interne începând cu 12 mai 2025.

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Israelul anunță recuperarea resturilor unui militar ucis în Liban în 1982

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, duminică, faptul că o „operațiune specială” a Mossad-ului a dus la repatrierea rămășițelor sergentului israelian Zvi Feldman, potrivit Le Figaro. Armata a confirmat informația precizând că rămăș

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum o ora
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum o ora
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Papa Leon al XIV-lea a celebrat prima liturghie la mormântul Sfântului Petru

Ziua Constanta acum 16 minute
Papa Leon al XIV-lea a celebrat duminică Sfânta Liturghie la mormântul Sfântului Petru, situat în așa-numitele Grote ale Vaticanului din bazilica purtând același nume, a anunțat Sfântul Scaun. Papa Leon al XIV-lea a celebrat duminică Sfânta Liturghi

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/22°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°