Peste 2,7 milioane de persoane au urmărit, duminică, în Statele Unite primul film despre operaţiunea ce a condus la moartea lui Osama Bin Laden, liderul grupării Al Qaida, a anunţat, luni, canalul National Geographic, care a difuzat acest program cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale americane, relatează AFP.
Într-un comunicat, canalul National Geographic a precizat că filmul a fost programul cel mai urmărit pe antena lui în acest an şi că el s-a plasat pe poziţia a şasea pe lista celor mai bune audienţe din istoria sa, notează Agerpres.
Anunţul făcut luna trecuta că filmul "SEAL Team Six: The Raid on Osama bin Laden" (SEAL Echipa Şase: raidul împotriva lui Osama Bin Laden) va fi difuzat pentru prima dată cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale de pe 6 noiembrie a ridicat întrebări.
Faptul că Harvey Weinstein, puternicul producător de la Hollywood şi colector de fonduri pentru campania preşedintelui în exerciţiu Barack Obama, este distribuitorul şi unul din directorii de producţie ai acestui thriller de 90 de minute, a alimentat o publicitate exagerată în jurul filmului.
Regizorul John Stockwell a respins totuşi suspiciunea de propagandă în favoarea preşedintelui în exerciţiu şi a negat că filmul ar dori să-i atragă pe cei indecişi la mai puţin de 48 de ore înainte de deschiderea secţiilor de votare.
Osama Bin Laden a fost ucis pe 2 mai 2011 de un comando de soldaţi de elită americani ajunşi cu elicopterul în timpul nopţii la Abbottabad, în Pakistan. Autorităţile pakistaneze au protestat împotriva operaţiunii.
Un alt film despre această operaţiune, în regia lui Kathryn Bigelow, urmează să ruleze în cinematografe în ianuarie.