Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seniorii, sărbătoriţii toamnei la BRD

Publicat in News Pascani, marți 6 noiembrie 2012 ·

Luni, 5 noiembrie, la Iaşi, BRD a prezentat oferta „BRD Senior”, dar şi promoţia dedicată pensionarilor care au decis să-şi încaseze pensia într-un cont BRD.Astfel, pensionarii care aleg, până la sfârşitul lunii noiembrie, să-şi încaseze pensia în cont deschis la BRD pot câştiga unul dintre zecile de premii oferite de bancă în cadrul promoţiei Senior: 19 premii a câte 500 lei şi 45 de pachete de vacanţă.

În promoţie sunt incluse carduri de debit, precum şi două produse de economisire – Depozitul 1000 şi contul de economii Atucont. De asemenea, clienţii beneficiază de dobânzi speciale la creditele de nevoi personale şi descoperitul autorizat de cont.

Facilităţile aferente cardului includ gratuitatea retragerilor de numerar de la orice bancomat sau POS BRD şi reducerea cu 50% a comisionului anual de administrare a cardului. Depozitul 1000 le este oferit clienţilor seniori la o dobândă preferenţială, mai mare cu 0,5% pentru depozitele în lei şi cu 0,25% pentru sumele depuse în euro. De asemenea, contul de economii Atucont beneficiază de un bonus de 0,25% faţă de dobânda standard.

Clientela de seniori poate avea acces lacreditele pentru nevoi personale Expresso cu o reducere la dobândă de 5%, indiferent de suma împrumutată şi de perioada finanţării, precum şi la un descoperit autorizat de cont la o dobândă preferenţială.

Cu această ocazie a avut loc şi un moment special. BRD a premiat un client din categoria Super-Senior, în vârstă de peste 95 de ani, domnul Vasile Florea, client al Agenţiei Zimbru din Iaşi, căruia i s-a oferit un premiu în valoare de 1.500 de lei. „Recompensăm şi în acest fel clienţii venerabili, le mulţumim încă odată că ne-au ales şi îi asigurăm că îi vom servi şi în continuare la cele mai înalte standarde posibile”, a declarat Dumitru Virtu, Directorul Executiv al Grupului Iaşi al BRD.

Grupul Iaşi al BRD cuprinde u

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 2 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 5 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 3 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum o ora
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 7 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 3 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 4 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Vremea

București
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

18°/29°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

19°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°
joi

22°/39°