Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim, a decedat în dimineaţa zilei de marţi, 6 noiembrie, la vârsta de 98 de ani.
Trista informaţie a fost confirmată de Sfântul Sinod pe site-ul său oficial, menţionându-se că decesul patriarhului Maxim, a survenit în jurul orei 04.00, în spitalul Lozeneţ din Sofia, unde acesta fusese internat în vederea efectuării unui tratament de durată. Potrivit Agerpres, patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim, înscăunat în 1971, a împlinise 98 de ani recent, pe 29 octombrie 2012.
Având în vedere vârsta înaintată a patriarhului Maxim, presa bulgară vehicula de mult timp speculaţii privind numele următorului patriarh bulgar. Nu fără importanţă este faptul că, potrivit unor dezvăluiri recente ale Comisiei de investigare a dosarelor fostei ‘Dărjavna Sigurnost’ (Securitatea de Stat), un număr de 11 din cei 15 membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare au colaborat cu fostele servicii secrete comuniste.
Singurii patru episcopi fără trecut securist ar fi fost patriarhul Maxim şi mitropoliţii oraşelor Silistra, Loveci şi Plovdiv. Presa bulgară consideră că, în urma acestor dezvăluiri, şansele mitropolitului Loveciului, Gavrail, să devină noul patriarh au crescut semnificativ, având în vedere faptul că acesta este unul dintre foarte puţinii înalţi prelaţi fără trecut securist. Alţi posibili candidaţi sunt mitropolitul Varnei, Kiril, şi cel al Plovdivului, Nikolai. Numele ambilor au fost însă implicate în scandaluri mediatice
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Maxim, a decedat în dimineaţa zilei de marţi, 6 noiembrie, la vârsta de 98 de ani.
Trista informaţie a fost confirmată de Sfântul Sinod pe site-ul său oficial, menţionându-se că decesul patriarhului Maxim, a survenit în jurul orei 04.00, în spitalul Lozeneţ din Sofia, unde acesta fusese internat în vederea efectuării unui tratament de durat