Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, Biroul Investigaţii Criminale au identificat pe L.A., de 22 ani, P.C., de 23 ani, ambii din comuna Băleşti şi pe tânăra P.B., de 17 ani, din municipiul Târgu-Jiu, suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt din autoturisme. În baza probatoriului administrat poliţiştii au stabilit că suspecţii, în perioada august – noiembrie 2012, au comis nu mai puţin de 28 furturi din autoturisme parcate raza municipiului Târgu-Jiu. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au recuperat o parte din bunurile sustrase de făptuitori. Faţă de cei trei învinuiţi s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În cursul aceste zile, suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, Biroul Investigaţii Criminale au identificat pe L.A., de 22 ani, P.C., de 23 ani, ambii din comuna Băleşti şi pe tânăra P.B., de 17 ani, din municipiul Târgu-Jiu, suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt din autoturisme. În baza probatoriului administrat poliţiştii au stabilit că suspecţii, în perioada august – noiembrie 2012, au comis nu mai puţin de 28 furturi din autoturisme parcate raza municipiului Târgu-Jiu. Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au recuperat o parte din bunurile sustrase de făptuitori. Faţă de cei trei învinuiţi s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În cursul aceste zile, suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comi