Toate gospodinele din judeţul nostru mai ştiu să facă plăcintă cu dovleac. Nu cu „ludaie” furajeră, care se dă numai la porci, ci cu „dovleac turcesc”, cum se mai spune prin Banat sau pe la Hălmagiu. Adică acel dovleac cu miezul galben, care este o delicatesă şi dacă îl pui doar la cuptor. Ei bine, fie că vă vine să credeţi, fie că nu, la Hălmagiu am văzut săptămâna trecută un dovleac cât roata maşinii. Precum puteţi vedea şi dumneavoastră din fotografia alăturată – pe care am ataşat-o ca să vă puteţi mira cu toţii – dovleacul este până peste genunchii domnului Marinică Florea, în gospodăria căruia a crescut.
„A fost secetă, cred eu – ne mărturiseşte domnul Florea – că nu este singurul dovleac-gigant ce mi-a crescut ăn grădină. Mai am şi alţii. Toată lumea se miră pe ei şi vă rog să mă credeţi că nu le-am pus nimica la rădăcină. Au crescut aşa, de la bunul Dumnezeu.”
Ca-n povestea cu Pipăruş-Petru, spunem şi noi, deoarece dovleacul din fotografie nu poate fi cărat aşa, oricum. Trebuie cel puţin un om vânjos ca Florea Marinică, deoarece trece cu zece kile peste sacul de ciment. Până una-alta, pe centrul Hălmagiului toţi se mirau de dovleacul lui Florea Marinică.
Toate gospodinele din judeţul nostru mai ştiu să facă plăcintă cu dovleac. Nu cu „ludaie” furajeră, care se dă numai la porci, ci cu „dovleac turcesc”, cum se mai spune prin Banat sau pe la Hălmagiu. Adică acel dovleac cu miezul galben, care este o delicatesă şi dacă îl pui doar la cuptor. Ei bine, fie că vă vine să credeţi, fie că nu, la Hălmagiu am văzut săptămâna trecută un dovleac cât roata maşinii. Precum puteţi vedea şi dumneavoastră din fotografia alăturată – pe care am ataşat-o ca să vă puteţi mira cu toţii – dovleacul este până peste genunchii domnului Marinică Florea, în gospodăria căruia a crescut.
„A fost secetă, cred eu – ne mărturiseşte domnul Florea – că nu
