Cel mai înalt luptător de K 1 din lume în activitate este un craiovean, Radu Spinghel (2,14 m). Stabilit de mult timp în SUA, Radu, poreclit şi Dragonul, va lupta sâmbătă în gala Superkombat din Sala Polivalentă din Craiova, arenă de care îşi aminteşte cu nostalgie.
Organizatorii Superkombat Final Elimination, eveniment care va inaugura sâmbătă Sala Polivalentă din Craiova, îl vor aduce în Bănie pe cel mai înalt luptător de K 1 din lume aflat în activitate. Radu Spinghel măsoară 2,14 m (135 de kilograme) şi are cele mai mari emoţii la inagurarea Polivalentei, deoarece s-a născut în Craiova în urmă cu 37 de ani.
Fiul unui fost jucător la Universitatea Craiova din anii ’50, Gheorghe Spinghel, Radu are amintiri frumoase legate de Sala Polivalentă. „Am mers de multe ori în Sala Polivalentă cea veche. Am cutreierat-o peste tot, de la subsol la ultimul etaj. Familie mea era foarte activă şi mergea la toate meciurile de la sală, dar şi la stadion“, a rememorat Radu pentru GdS.
Luptătorul stabilit din 1989 în SUA a fost descoperit acum o lună de către organizatorul Superkombat, Eduard Irimia, la o gală K1 în Los Angeles. „M-a sunat domnul Irimia şi m-a invitat să particip la evenimentul de la Craiova. Am acceptat imediat şi i-am mulţumit pentru această oportunitate. La Craiova îi am pe unchiul şi mătuşa mea, abia aştept să ajung acasă“, a spus luptătorul, care este campion al Americii la kick-boxing, dar a avut şi meciuri de MMA.
Viaţa lui Radu Spinghel ar putea inspira un scenariu de succes. A părăsit România în 1989, pentru a fi alături de tatăl său, care ajunsese în America în urmă cu doi ani. „Am plecat în America pe 1 mai 1989, la vârsta de 14 ani. Tata plecase acolo cu doi ani înainte, pentru o viaţă mai bună şi mai ales ca să-şi facă operaţie la ochi, pentru că îşi pierdea vederea. În State, medicii i-au salvat ochii. A cerut azil politic şi