Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exerciţii axate pe cele patru competenţe de învăţare la cercul pedagogic

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 6 noiembrie 2012 ·

În cadrul Cercului pedagogic al profesorilor de limba engleză, nivel gimnaziu, desfăşurat în data de 3 noiembrie 2012, la Şcoala Gimnazială Europa din Târgu-Mureş, a avut loc un atelier de lucru pe tema “Tipuri de activităţi pentru dezvoltarea celor patru competenţe folosind învăţarea centrată pe elev”. S-au prezentat o serie de exerciţii, cu un deosebit accent pe abilităţile de scriere, vorbire, ascultare şi citire.

Destăinuirea tainelor meseriei

“Întâlnirile noastre se desfăşoară lunar, iar profesorii mai vechi, care au puţin mai multă experienţă, să destăinuiască din tainele lor celor mai tineri sau celor care sunt interesaţi să afle ceva nou, pentru că şi noi, putem să învăţăm foarte multe lucruri noi dor dacă ne dorim. Limba engleză ne oferă posibilitatea să desfăşurăm orele astfel încât să nu devină o greutate pe umerii elevilor, dintre care, mulţi şi-ar dori, poate, să nu fie în clasă”, a declarat Gabriela Şandru, metodist ISJ, profesor de limba engleză. Profesorii sunt mereu în căutare de exerciţii motivante pentru elevi, care să le capteze atenţia şi să îi determine pe elevi să înveţe.

Tema jocului şi lucrul în grup

La întâlnirea profesorilor, exerciţiile prezentate s-au axat pe cele patru competenţe importante ale învăţării unei limbi străine: scriere, vorbire, ascultare şi citire. Activităţile care se pretează pe tema jocului îl determină pe elev să asculte, să coopereze şi să se implice, astfel încât, sarcina de lucru devine mult mai uşor de îndeplinit. “Dacă îi punem să lucreze în grup, le este mult mai uşor pentru că, prima dată, feedback-ul îl dau colegilor lor şi nu nouă. Grupul are ocazia să dea un răspuns corect sau un răspuns mai bun profesorului şi atunci inhibiţia dispare. Mulţi elevi nu se implică în activităţi tocmai pentru că le este teamă că vor spune o prostie şi atunci mai bine tac. În grupuri sau în perechi, elevul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 13 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 17 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 2 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Financial Times: Comisia Europeană va recomanda „în această lună” începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană ar urma să recomande în „această lună” începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, relatează Sky News. Acest lucru face parte dintr-o încercare de a semnala sprijinul pentru Kiev înainte ca Ungaria să p

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum o ora
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 32 minute
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 3 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 2 ore
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

[P] Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!

HotNews acum 9 minute
Dragi români, Nicolae CiucăFoto: PNL Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect - pentru țara noastră și pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în fața unei de

Încrederea ucrainenilor în Zelenski, la cel mai scăzut nivel după începerea războiului. Sondaj

HotNews acum 29 minute
Aproape 60% dintre ucraineni au în continuare încredere în președintele Volodimir Zelenski după mai mult de doi ani de război, însă acest indicator este la cel mai scăzut nivel din februarie 2022 încoace, iar simpatia pentru liderul de la Kiev este

Și-a spălat covoarele în cea mai nouă arteziană din municipiul Arad / O femeie a fost amendată cu 400 de lei și a fost obligată să curețe zona

G4Media acum 32 minute
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă, vineri, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public, transmi

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°