România are şcoli, are universităţi excelente. Are un sistem de învăţământ de excepţie, apreciat în unanimitate, dat exemplu în publicaţiile internaţionale de specialitate. Nu degeaba universităţile din România ocupă, de ani buni, primele topuri ale celor mai prestigioase instituţii.
România are, de asemenea, spitale de vârf, modernizate, dotate la cele mai înalte standarde. Într-un spital din România te simţi de parcă ai fi în „Anatomia lui Grey" sau, mai bine, în „Doctor House". Niciodată, niciun medic nu te va lăsa să mori pe targă din cauza birocraţiei. Niciodată, niciun gândac nu-ţi va tulbura somnul în pat. Niciodată aparatura de ultimă generaţie nu se va strica pentru a rămâne uitată în vreun beci, asta deşi a costat zeci de mii de euro. Într-un spital de top din România - şi bineînţeles că toate sunt de top - nu vei fi trimis să-ţi cumperi singur, de la farmacia de la poarta spitalului, medicamente, bandaje, seringi. Şi nici nu vei da şpagă la medici, la asistente, la infirmiere, la portari, la băgătorii de seamă care cunosc pe cineva care ştie pe altcineva care te-ar putea ajuta. Doamne fereşte!
În ţara asta nu mor copiii în spitale, sfidând, culmea, nu moartea, ci tocmai viaţa. Condiţiile nu sunt mizere, iar societatea nu-i uită la periferia umanităţii.
Nicio compania nu pleacă din România din cauza corupţiei. Multinaţionalele sunt deosebit de tentate să investească aici datorită mediului de afaceri sigur, de calitate, previzibil. Companiile investesc în ţara asta tocmai datorită predictibilităţii. Şi vor mai veni investitori, n-am niciun dubiu.
În ţara asta nimeni, dar nimeni nu face afaceri cu fonduri europene. Nimeni nu-şi trage partea, graţie instituţiei pe care o conduce şi care are o rată de absorbţie extrem de scăzută. Nimeni nu se gândeşte cum să-şi aboneze firma la fonduri nerambursabile.
România nu este ţara europeană
