Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a anunţat, marţi, că a ordonat închiderea tuturor parcurilor şi plajelor şi că se pregăteşte o evacuare a locuitorilor dintr-o serie de zone joase începând de miercuri la prânz, pentru cel puţin 24 de ore, în aşteptarea unei noi furtuni, relatează Reuters.
Bloomberg a subliniat că evacuările de miercuri nu vor fi atât de ample ca evacuările obligatorii de dinaintea uraganului Sandy, care a lovit oraşul săptămâna trecută, notează Agerpres.
Noua furtună este de aşteptat să genereze creşterea nivelului apelor, cu un nivel maxim miercuri, a adăugat primarul.
Uraganul Sandy, care a lovit orașul săptămâna trecută, a cauzat moartea a cel puţin 40 de persoane la New York.
Majoritatea victimelor au murit în urma prăbuşirii unor copaci, au fost electrocutate de cabluri electrice care au căzut în apă sau s-au înecat în timpul creşterii nivelului apei în zonele inundabile ale oraşului. Alte persoane au fost asfixiate de fumul degajat de generatoare pe care le-au pus în funcţiune, în urma unor pene de electricitate.