Alianţa România Dreaptă este pregătită să intre la guvernare, să dea premierul, fără a fi vioara a doua într-o coaliţie de guvernare, scrie Elena Udrea, pe blog, potrivit realitatea.net.
“Atmosfera de la lansarea candidaţilor ARD de la Opera Naţională mi-a reconfirmat că Dreapta este pregătită să guverneze după alegerile de pe 9 decembrie. Cu toate acestea, ARD are o lună grea înainte: trebuie să convingem românii că suntem singura forţă politică în stare sa gaseasca solutii la problemele cu care ne confruntam în continuare şi să pună capăt haosului economic generat de actuala Putere. Puterea egală cu Zero. Zero locuri de muncă, Zero investiţii, Zero atragere fonduri europene, Zero privatizări de succes. Nu putem să lăsăm România să continue si din decembrie pe acest drum”, spune Udrea.
“Dacă USL ar consuma la fel de multă energie pentru găsirea de soluţii economice pentru situaţia în care se află România, sunt sigură că ţara noastră s-ar afla pe o traiectorie mult mai favorabilă. Ce vrea USL să obţină prin atacurile politice zilnice şi prin întreţinerea unei stări permanente de conflict? Tocmai să distragă atenţia de la dezastrul guvernării şi de la faptul că habar nu au care sunt solutiile la adevăratele probleme ale românilor”, crede fostul ministru.
Potrivit Elenei Udrea, greşelile adversarilor ARD sunt evidente şi costă enorm românii. “De aceea, este absolut necesar să le propunem cetăţenilor un program de guvernare şi un posibil premier. Alianţa România Dreaptă este pregătită să intre la guvernare, să dea premierul, fără a fi vioara a doua într-o coaliţie de guvernare”, postulează pedelista.
Ea enumeră şi câteva misiuni ale ARD: să-i protejeze pe cei care împing România din spate: românii din clasa de mijloc, să apere cota unică de impozitare, să împiedice USL să crească taxele şi să susţină investiţiile.
“Românii îşi doresc un niv