Contextul nu-l reiau. Scandalul s-a extins. Siteurile de văzut filme şi seriale la liber au fost direct reclamate. Reclamanţii se pretind îngerii păzitori ai proprietăţii, ai drepturilor de autor. Ceilalţi sînt băştinaşii furăcioşi. Numai că de data asta “hoţii” sînt toţi din clasa de mijloc aspiraţională (aşa li se zice ălora plini de credite care mai gem în piaţa muncii). Iar ăştia, spre deosebire de zona rurală, atunci cînd îi faci leneşi şi hoţi, devin aprigi luptători pe facebook.

Un paradox, de debut. Mai multe studii confirmă un fapt clar: ăia care “fură” cumpără mult mai mult din respectiva gamă de produse decît ăia care nu fură. Aici spun că sînt cam cu o treime peste – şi e vorba despre piaţa franceză, destul de bine controlată şi reglementată. Deci multe companii vînătoare de piraţi îşi vor de fapt consumatorii fidelizaţi extrem, mai captivi. Cine face distincţia între ăia cinstiţii şi ăia hoţii e doar un propagandist de trei lei.

Un tip o dă direct: noi, ăştia cu drepturile sîntem cu SUA şi UK în spate; apropo, vreţi în UE?, atunci scoateţi banul. Deci ca-n politică. Vreţi în UE, plătiţi gaz şi electricitate mai scump.

Păi atunci le spun şi eu patronilor din divertisment, presă şi altor “gînditori europeni”: vreţi în UE? păi atunci daţi drepturi angajaţilor! Nu mai faceţi fibrilaţii numai cînd auziţi că “angajaţii au şi ei drepturi”. Dar nu, ăştia vor în UE numai cum le convine. Ba chiar vor avea tupeul să spună că angajaţii nu au drepturi pentru că fură Vocea României. Ştiu ce varză e pe piaţa muncii media – autorii de acolo sînt primii care cedează orice drept.

Să ne întoarcem acum la furtul cel de toate zilele din seriale şi filme noi. Vrem să consumăm cum şi cît vrem noi, nu cu program tv, nu mai avem chef de tîmpeniile astea. Plătim oricum. Cam asta e filozofia. Nu mai sîntem în vremurile de stat în faţa televizorului şi aşte