Deloc însă despre babele literare şi conclavurile lor din fiecare capitală de judeţ sau mun'cipiu.
M-am gândit de prea multe ori la oamenii foarte specializaţi, în ultima vreme. Mi-i închipui în România, undeva, la capătul unor culoare tot mai înguste, ca în locaţiile complicate şi halucinante ale lui Kafka. Acolo stau, iluminaţi, într-un cadru spart, tocit şi ieftin. În spatele pereţilor de carton, de plastic, se aude vuietul marii noastre lumi. Politicieni sau oameni de afaceri se rostogolesc, cu marile lor acţiuni, ca nişte bolovani, care vin spre noi, uruind groaznic, pe-un scoc de lemn sau de platină. Vin încărcăturile de piatră brută, de sus, de minereu gros, de pe câte un cumplit munte, de la marii zei. Zeii zilei se bucură în felul lor ciudat, hăhăind, în cer, ca nişte zei. Muncesc altfel decât noi. Mută unde vor cariere întregi de minereu pur. Chiar resursele unei ţări sau ale unei bănci, umflate de bani internaţionali. Mătură totul în calea lor, când vin la vale. Vor să ne sperie în toate felurile. Duduie sub ei pământul. Smulg case, rup în două edificii concrete sau abstracte. Locaţii scumpe, care costă basculante de bani. Iar basculantele, hei, basculantele, cu banii umezi, în calupuri verzi sau albastre, trec trepidând pe sub ferestrele blocurilor noastre. Cum le zgâlţâie cercevelele cutiilor noastre de beton! Copiii ţipă, nevestele isterice, galbene de invidie, îi iau la rost pe ai lor bărbaţi. Iar bărbaţii de odinioară, acum cu bărbăţia tocită, îşi scutură plictisiţi ţigarile de scrum şi duc repede spre buzele spuzite câte un pahar gol. În barăcile încălzite de fum şi suflări, cu votcă şi muşte multe, îşi vor face de cap, până la urmă.
Nu departe de ei, babele literare ale zilei, cu sufletul lins, tocit, fermecător, cad în stoluri negre. Sunt flămânde, vor numaidecât un praznic literar. Sau sindrofii sponsorizate falnic. Onorabil şi ci
