Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: Fiecare candidat cotizează la campanie cu 2500 de euro. VEZI ce spun și alți lideri ai ARD

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 noiembrie 2012 · ·

Campania electorală pentru fiecare candidat democrat liberal va costa în jur de 2.500 de euro, a declarat marţi preşedintele PDL Vasile Blaga. Sursa: CODRIN PRISECARU

Liderul democrat-liberal a subliniat că fondurile necesare susţinerii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie provin în cea mai mare parte din donaţii. "Toţi candidaţii participă cu sume modifice pentru campania electorală, pentru că nu avem alte surse (n.r. - de finanţare) decât donaţiile colegilor", a spus Blaga, conform Agerpres, la lansarea programului de guvernare al ARD pentru perioada 2013-2016.

Întrebat dacă suma la care va ajunge campania electorală pentru fiecare candidat PDL va fi asemănătoare cu cea anunţată de liberali, adică 2.500 de euro pe candidat, Vasile Blaga a replicat: "Va fi cam pe acolo, cred că nici mai mică, nici mai mare".

La rândul său, Dan Cristian Popescu a spus că la Forţa Civică este 3.000 de euro. "Contribuţia financiară se referă la campania fiecăruia. Sunt sume comune, sunt câteva zeci de milioane. Eu am dat cred că 30 de milioane până acum, ceva de genul ăsta. La Forţa Civică este 3.000 de euro", a spus vicepreședintele Partidului Forta Civica, potrivit Realitatea Tv care citează agenția Newsin.

Șeful campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu a susţinut însă că fiecare candidat îşi susţine propria campanie, neexistând o condiţionalitate ,,pentru absolut nimeni". "Fiecare îşi susţine propria lui campanie, fiecare îşi suportă costurile de campanie. Nu există o condiţionalitate pentru absolut nimeni", a declarat Videanu.

CITIȚI ȘI: Petre Roman: Fiecare liberal care candidează a cotizat cu 2.500 de euro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 12 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 5 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°