Puţin câte puţin, alunecăm fără să simţim într-o nouă ordine mondială. Unii o numesc "lumea G-zero", în care niciun stat nu este suficient de puternic pentru a domina, însă mai multe state au exact atâta putere cât să le împiedice pe celelalte să-şi facă de cap.

Refluxul american îşi are originea în renunţarea la două supoziţii pe care SUA le considerau drept axiome în momentul în care Uniunea Sovietică se prăbuşea. Una dintre ele era credinţa total greşită că ar avea capacitatea de a reconstrui statele eşuate, după propriul lor model. Istoria, limba, cultura, geografia nu aveau nicio importanţă. Democraţia putea fi despachetată şi pusă imediat în funcţiune de către o echipă de reconstrucţie provincială, direct din interiorul unui elicopter Chinook. Construcţia de naţiuni a murit de o moarte lentă şi urâtă în Irak şi Afganistan. Cealaltă credinţă era aceea că un capitalism globalizat, nesupus legiilor şi neîngrădit reprezintă ordinea firească a lucrurilor la nivel mondial. Iar aceasta a murit şi ea, odată cu Lehman Brothers.

Mare parte din greşelile făcute de George W. Bush în primul său mandat fuseseră făcute şi de Clinton, cu diferenţa că efectele lor nu au fost atât de evidente în Rusia lui Boris Elţîn pe cât au fost în Irakul anului 2003. A fost nevoie de trei preşedinţi pentru ca aceste iluzii să fie abandonate, iar Barak Obama a avut şi el o contribuţie la aceste două decenii de orgoliu belicos, prin suplimentarea trupelor din Afganistan. Conducând din spatele rândurilor a fost expresia neinspirată pe care Obama a folosit-o pentru a descrie rolul SUA în Libia, însă chiar şi în această formă ea cu greu se apropie de ilustrarea constrângerilor care împiedică acum SUA să-şi proiecteze puterea în exterior.

Faptul că Libia eliberată s-a dovedit a fi un loc mai primejdios pentru americani decât era aceeaşi ţară sub dictatură, a fost o altă part