În august 1978 Pacepa a fugit din România şi s-a predat americanilor. Odată cu el întreaga reţea de informaţi externe, a ţării s-a dus pe apa sâmbetei. Sursa: Dinu Lazăr

Zeci sau poate sute de ofiţeri, care trăiau de ani buni în alte ţări, unde stăteau, cum se spune, în conservare şi aveau o identitate bine aşezată, au fost chemaţi acasă. Ei au fost "lăsaţi la vatră". Mulţi ani , până le-a venit timpul de pensie, au primit salariul la colţul străzii, într-un plic. Apoi au trecut în rândul pensionarilor. Cei pe care îi cunosc eu au şi astăzi cam 40 de milioane deşi nu au mai lucrat de aproape 40 de ani nici o secundă.

În septembrie 1978 mi-a venit şi mie rândul să merg în armată şi am nimerit la securitate, la o unitate de elită. Ţara, aşa cum am precizat rămăsese fără o întreagă reţea de informaţii externe şi recrutările începuseră ca la balamuc. Soldaţii, tocmai încorporaţi, absolvenţi de facultăţi au fost primii vizaţi.

Am fost şi eu dar nu am vrut.

Am rămas de atunci cu o atenţie specială către cei care au vrut. Noi între noi am ştiut cine s-a activat şi cine a rămas civil. Erau şi colegii şi prietenii mei din armată. Nu mi-a fost greu să observ ce au devenit ei. Îi urmăresc de zeci de ani. Nu mă obsedează aceste persone, dar tot timpul am fost curios să văd dacă eu am făcut bine sau rău refuzând înalta onoare de a deveni ofiţer.

În primii ani după terminarea stagiului militar colegii mei nu au dus-o foarte bine. Unii dispăruseră în străinătate şi despre aceştia nu am aflat mare lucru. Cei din ţară aveau un salariu puţin mai mare decât al meu, ca reporter la "Informaţia Bucureştiului" , ziarul unde lucram atunci. Erau plătiţi să sesizeze ce nu este bine în ţară şi munca lor se bloca undeva pe la conducerea securităţii. Problemele grave, documentate de ei nu ajungeau unde trebuie pentru că nimeni nu avea curaj să-i raporteze lui Ceauşescu