Aproximativ 600 de opere semnate de peste 300 de artişti. 2.200 de metri spaţiu de expunere. Lucrări aduse la un loc din 26 de muzee naţionale, colecţii private din România şi Franţa, ateliere din Bucureşti şi din ţară. De la secţiunile maeştrilor consacraţi, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiaţă, până la cele dedicate expresioniştilor, cubiştilor, oniricilor, pictorilor care au activat în perioada anilor ‘60-’90. Genealogii artistice (Corneliu Baba. Maestrul şi discipolii), nişe în expoziţie dedicate grupurilor (Prolog, Sigma, 9+1, Tabăra Tescani, Tabăra Poiana Mărului). Aş mai adăuga prezenţa afişelor şi apariţia, în anumite locuri, a cataloagelor. Obiecte de artă în sine, ele sunt memoria extraordinară a unor expoziţii care au făcut istorie şi care se identifică cu un moment de deschidere culturală, cum ar fi, de exemplu Arta şi oraşul, expoziţie tematică organizată de Biroul secţiei de critică al UAP şi desfăşurată la Galeria Nouă la sfârşitul anului 1974. Pe coperta catalogului: Modul pentru oraş universal de Mihai Olos.
Atunci când vizitezi expoziţia Artistul şi Puterea ai impresia că toată pictura românească din timpul perioadei comuniste este prezentă acolo. Expoziţia are pretenţii de exhaustivitate, numele mari alături de nume mai mici, la egalitate. Lucrările se află în extremă vecinătate, aproape unele de altele, zeci de metri de pânze de o valoare inestimabilă, atât pe orizontală – de parcurs la pas – cât şi pe verticală – de parcurs cu ochiul. Public este întotdeauna: nu doar cei veniţi special pentru expoziţie, ci şi „trecătorii“ spre sălile de lectură sau spre cele de conferinţe. Nu ai cum să nu te opreşti sau să tragi măcar cu coada ochiului. Ne aflăm în 2012, într-un uriaş salon de pictură, căruia cu greu îi faci faţă într-o singură vizită.
Aşa am putea descrie,
