Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IV - Dacă nu acum, atunci când?

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 noiembrie 2012 ·

Vestea s-a răspândit cu repeziciune. Au ieșit „Avioanele“! Ies grăbit din Universitate să văd minunea. În fața Teatrului Național, un TAB face manevre. Prin chepeng se ițește un subofițer. Îl întreb prostește: O să trageți? Nu-mi răspunde, dar în ochi îi apar brusc lacrimi și coboară precipitat în turelă. Cu coada ochiului văd coloana de manifestanți care urcă dinspre Calea București și defilează pe A.I. Cuza, chiar prin fața Universității. În cap îmi bubuie împușcăturile pe care le-am auzit ieri-seară la Europa Liberă, înregistrate în Timișoara. Coloana se apropie de noi, când colegul meu exclamă: „- Bă, în primul rând sunt inginerii de la «Avioane» și de la CÎZ!“. Îi cunoaște pentru că a lucrat acolo. Cuvântul „inginer“ parcă e magic și mă determină să pășesc instinctiv de pe trotuar în coloană. Acum sunt și eu în mulțime și urlu: „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!“. Chiar nu mi-e frică și simt adrenalina în vene. TAB-urile și militarii s-au retras în piața din fața primăriei. Ne oprim. Privesc la cordonul de militari care își țin pistoalele mitralieră îndreptate către noi. Îmi fac singur curaj, pentru că pe fețele lor se citește o frică mai mare decât a noastră. Culmea e că nu mi-e teamă de gloanțe, deși subconștientul marcat de ce auzisem la radio îmi spune că e foarte posibil să tragă. Singurul lucru care mă îngrijorează este tunul de apă al mașinii de pompieri. Îi spun lui Mitică: „- M-am dat dracu’ dacă mă udă ăștia, că, până ajung acasă să mă schimb, sigur răcesc la plămâni…“.

Părea atât de simplu în acel decembrie. Scăpăm de Tiran și totul va fi minunat. Suntem, vorba lui Dumas, după douăzeci de ani și noi încă bâjbâim prin labirint. Suntem un popor de critici excelenți, arătând cu degetul spre ce nu merge, dar incapabili să cădem de acord asupra unui răspuns coerent la întrebarea capitală, cum ieșim?

Ar fi o mare prostie să ne închipuim că o s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 25 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 27 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 42 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 41 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 42 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°