Actorul Mircea Diaconu, senator PNL, a declarat, marţi, după ieşirea de la sediul Parchetului ÎCCJ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), unde s-a aflat pentru a răspunde acuzaţiilor ce i se aduc de procurori ca urmare a încheierii unor contracte în calitate de director de teatru cu soţia sa, că procurorii nu au găsit niciun prejudiciu.
”Am stat de vorbă şi despre multe şi despre altele, a fost un colocviu pe legislaţie. Au căutat peste tot şi nu au găsit niciun prejudiciu.(...) A fost o punere în scenă interesantă. Un adevărat spectacol. Pam-pam, mă duc acasă acum”, a spus Diaconu.
Diaconu a subliniat că se va retrage din viaţa politică şi se va concentra pe actorie.
”Mă duc şi la Bruxelles că am o premieră, o să o invit pe Doamna Reding (Comisar European pentru Justiţie- n. red.) să mă vadă”, a încheiat actorul.
Reclamat procurorilor de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru că actorul s-ar afla în conflict de interese, anchetatorii Parchetului instanţei supreme au extins cercetările în cazul lui Mircea Diaconu şi au început urmărirea penală împotriva sa pentru că, în calitate de director la Teatrul Nottara, şi-a ajutat soţia (actriţa şi regizoarea Diana Lupescu-n.r.) să primească anumite contracte.
Citeşte şi: Mircea Diaconu s-a prezentat la Parchetul ICCJ
Mircea Diaconu: Mă retrag din politică şi încep un nou film: "Cu buletinul la Paris"
Actorul Mircea Diaconu, senator PNL, a declarat, marţi, după ieşirea de la sediul Parchetului ÎCCJ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), unde s-a aflat pentru a răspunde acuzaţiilor ce i se aduc de procurori ca urmare a încheierii unor contracte în calitate de director de teatru cu soţia sa, că procurorii nu au găsit niciun prejudiciu.
”Am stat de vorbă şi despre multe şi despre altele, a fost un colocviu pe legislaţie. Au căutat peste tot şi nu au găsit niciun prejudici