Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a anunțat marţi că a fost respinsă contestația la licitația pentru construirea pistei aeroportului, formulată de Societatea Comercială de Construcţii (SCC) Napoca SA. „În acest context, ne vom apuca de treabă în cât mai scurt timp“, a precizat Căncescu.
Decizia de respingere a contestației survine în contextul în care reprezentanții Consiliului Județean Brașov i-au trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, pentru a se urgenta soluționarea contestației la licitația referitoare la efectuarea documentației și execuției pistei aeroportului.
Licitația a fost adjudecată de firma Vectra Service, care a oferit cel de-al doilea cel mai mic din licitaţie, 12,767 milioane de euro fără TVA, dar compania care a depus oferta cea mai mică – Electrica Serv SRL – a fost descalificată pentru că nu a depus la registratura Consiliului Judeţean Braşov toată documentaţia necesară atestării că are dreptul de a participa la licitaţie.
Pista aeroportului care va fi construit la Ghimbav va avea o lungime de 2.820 m şi o lăţime de 45 m, iar valoarea estimată fără TVA este de 17,7 milioane de euro. Lucrările vor fi derulate, potrivit caietului de sarcini, în cel mult 18 luni. Fondurile necesare pentru această investiție sunt în conturile Consiliului Județean Braşov.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a anunțat marţi că a fost respinsă contestația la licitația pentru construirea pistei aeroportului, formulată de Societatea Comercială de Construcţii (SCC) Napoca SA. „În acest context, ne vom apuca de treabă în cât mai scurt timp“, a precizat Căncescu.
Decizia de respingere a contestației survine în contextul în care reprezentanții Consiliului Județean Brașov i-au trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, pentru a se urgenta soluționarea contestației la licitația refe