Lansarea celor opt candidați ai USL va avea loc în prezența co-președinților USL, Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin, la un restaurant „de fițe” din Târgu Jiu. Dacă până acum au fost vehiculate două variante privind locul de lansare a candidaților, iată că este posibil ca, în final, evenimentul să se petreacă pe Insuliță.
Inițial, candidații, simpatizanții și șefii USL ar fi urmat să se întâlnească pe stadionul municipal, dar varianta a picat. Un alt loc a fost scos din calcul, anume, Sala Sporturilor, pentru ca în final, liderii politici să se decidă. Astfel, lansarea candidaților va avea loc vineri, pe Insuliță, la restaurantul omului de afaceri Călin Lemnaru, local catalogat ca fiind pentru VIP-uri. „Este un restaurant care poate primi aproximativ o mie de oameni, este foarte bine plasat și foarte modern”, spun surse din USL.