Prim-ministrul Victor Ponta le-a cerut membrilor Cabinetului să asigure funcţionarea normală a instituţiilor statului până la investirea noului Guvern care va rezulta în urma alegerilor parlamentare. Premierul a apreciat că învestirea va avea loc cel mai probabil în jurul datei de 20-22 decembrie.
"Până pe 9 decembrie şi până la învestirea noului Guvern, cel mai probabil în jurul datei de 20-22 decembrie, trebuie să avem funcţionarea normală şi foarte bine reglementată a tuturor instituţiilor pe care le conduceţi", a declarat Victor Ponta la începutul şedinţei Executivului, informează Mediafax.
Premierul a declarat sâmbătă că proiectul de buget pentru anul viitor poate fi aprobat până la sfârşitul acestui an, într-un calendar strâns, dacă nu vor apărea "blocaje". Victor Ponta a precizat totodată că aceste blocaje nu apar din partea USL şi a arătat din nou că este convins că proiectul de buget va aparţine Guvernului USL, după câştigarea alegerilor parlamentare.
Prim-ministrul Victor Ponta le-a cerut membrilor Cabinetului să asigure funcţionarea normală a instituţiilor statului până la investirea noului Guvern care va rezulta în urma alegerilor parlamentare. Premierul a apreciat că învestirea va avea loc cel mai probabil în jurul datei de 20-22 decembrie.
"Până pe 9 decembrie şi până la învestirea noului Guvern, cel mai probabil în jurul datei de 20-22 decembrie, trebuie să avem funcţionarea normală şi foarte bine reglementată a tuturor instituţiilor pe care le conduceţi", a declarat Victor Ponta la începutul şedinţei Executivului, informează Mediafax.
Premierul a declarat sâmbătă că proiectul de buget pentru anul viitor poate fi aprobat până la sfârşitul acestui an, într-un calendar strâns, dacă nu vor apărea "blocaje". Victor Ponta a precizat totodată că aceste blocaje nu apar din partea USL ş