Am învinovățit atâta timp comercianții, guvernul, președintele, clasa politica ș.a.m.d. pentru prețul alimentelor din hipermarketuri, dar n-am privit niciodată adevăratul vinovat în ochi. Așa că de azi înainte n-am să mai privesc posterele cu Alex Velea, Connect-R, Fuego și Ace of Base, de pe pereții apartamentului, cu aceeași admirație. Din cauza lor, salamul, pâinea, cauciucurile de iarnă, săpunul lichid de vase, guacamolele și laptopurile din hipermarketuri sunt mai scumpe. Că plătesc și pentru muzica ambientală.

Banii ăștia îi scot plusând la crenvurști și mazăre congelată. Și, ca să fiu sincer, nu-mi convine. Mai ales că de acum până-n ianuarie voi scoate din buzunar mărunțiș considerabil pentru văicărelile lui Hrușcă, Bănică și Fuego. O să mă caut în cusătura gecii de mărunt pentru 30-40 de minute de tortură muzicală. Cum să mă pui să-ți plătesc muzica din moment ce nici măcar nu pot s-o aleg? Aș vrea ca la intrare să fiu întrebat: „Bună ziua, pe ce muzică doriți astăzi să faceți cumpărături?”. Că-mi e și jenă să-mi cumpăr prezervative cu zurgălăi în timp ce Fuego-mi urlă din boxe faptul că „a mai orgasmică plăcere e să te holbezi la brad”.

Ne vom perinda mahmuri prin magazine, căutând Cico de zeamă de varză ca să ne dregem pentru înc-o chermeză pe „Zoriori de ziuă” a lui Hrușcă? Și-am să le caut bunicilor cadouri pe boogie-woogie bănicos, „Cât poți fi de oau!”?

Vreau să fac cumpărăturile pe soundtrackul ales de mine să merite banul investit:

- Intrarea să fie pe Etta Little – Gonna fly now (piesa din Rocky)

- Scurta plimbare pe la raionul de IT să o fac pe ritmurile The Slackers – Robots

- Să-mi pierd minute bune la raionul de vinuri pe The Doors – We could be so good togheter, ca mai apoi la beri să-mi duduie-n urechi NOFX – Leaving Jesusland

- Să fac pe interesatul în fața domnișoarelor care-mi oferă mezeluri spre degu