Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul, faultat la negru

Publicat in Arad Online, marți 6 noiembrie 2012 ·

Scris de Andreea Pintea - ARAD. Combaterea muncii fără acte este unul dintre principalele obiective atât ale Inspectoratului Teritorial de Muncă, dar şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.

În acest context, DGFP Arad şi ITM au derulat zeci de controale la sediile societăţilor economice arădene pentru a-i depista pe cei care muncesc fără a avea acte întocmite. „De la începutul acestui an, au avut loc 47 de acţiuni de control. La toate societăţile verificate s-au constatat nerespectări ale prevederilor legale stabilite de Codul Muncii. Astfel, la fiecare entitate au fost identificaţi unul sau mai mulţi salariaţi care desfăşurau activităţi fără a avea perfectate contracte de muncă. În toate cazurile au fost întocmite procese verbale de constatare şi s-au aplicat sancţiuni”, explică directorul DGFP Arad, Marius Drăgănescu, în cadrul unui raport transmis Prefecturii Arad.

Chiar şi după ce au fost sancţionaţi, doar o mică parte dintre agenţii economici au ales să achite amenda aplicată de organele de control. Cea mai mare parte, 33 din 47, au refuzat să achite amenzile în termen legal, iar, în aceste condiţii, Fiscul a trecut la executarea silită. Practic, de la cei 33 de agenţi comerciali, Fiscul are de recuperat aproximativ 530 de mii de lei. „Urmare a măsurilor de executare silită s-au încasat până în prezent 101.000 lei, circa 20% din debitul preluat şi confirmat”, a mai spus Drăgănescu. 98 de muncitori

Potrivit datelor raportate Prefecturii, la cei 47 de agenţi economici au fost depistaţi 98 de angajaţi fără acte. Directorul DGFP a mai explicat şi că pentru toţi cei 98 de angajaţi nu s-au achitat impozite şi contribuţii bugetare, bugetul statului pierzând în acest mod cel puţin 36 mii lei, pentru fiecare lună în care arădenii au muncit fără acte. „Acest prejudiciu stabilit ipotetic a fost calculat la un salariu de 700 de lei, astfel că poate

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Nicuşor Dan: Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei, în sensul că a existat o reţea de siteuri care promovează narativul Rusiei / Trebuie dovedit dacă această reţea în mod organic sau plătită a ajutat campania lui Georgescu

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că înclină să creadcă a existat o influenţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din România, în sensul în care a existat o reţea de siteuri sau de reviste online care se promovează între ele şi care promove

Ministrul Finanţelor se răzgândește de la o zi la alta. Tanczos Barna susține că nu va creşte TVA

Adevarul acum 13 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA.

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop luni, 13 ianuarie. Zodiile care au parte de vești bune din prima zi a săptămânii

Adevarul acum 9 ore
Horoscopul de luni, 13 ianuarie aduce vești bune la început de săptămână pentru trei zodii.

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°