Mai multe întâmplări recente mă fac să mă întorc la un subiect pe care l-am mai abordat în paginile GdS, dar nu în forma de mai jos.

Este vorba de pregătirea pentru pensie și de problema mai largă a datoriilor.

Sistemele actuale de pensii din Europa, similare celui din România, spun limpede celui care cotizează că banii pe care îi va primi după vârsta de pensionare nu îi vor ajunge în nici un caz pentru a-și păstra nivelul de trai pe care l-a avut când era în activitate. Avertismentul a căpătat o forță mai mare când a fost introdus euro ca monedă unică în mai multe țări europene. Atunci s-au văzut limpede diferențele dintre națiuni în cele ce privesc proprietatea asupra caselor și nivelul de trai. Astfel, spaniolii și irlandezii, cei mai mari proprietari de locuințe din Europa, cu peste 80% din gospodării posesoare de apartamente sau case proprii, au rate de șomaj foarte ridicate, în special la nivelul tinerei generații, nivelurile de salarizare mai reduse, datorii pe gospodărie mai mari și economii mai mici. La celălalt capăt al scalei sunt elvețienii (nu sunt în zona euro, dar sunt un bun exemplu) și germanii, cu procente ale proprietății imobiliare sub 40%. În Europa Occidentală, rata șomajului s-a dovedit invers proporțională cu proprietatea asupra caselor. Iar tulburările din 2008-2012 au arătat încă o dată că societățile în care proprietatea asupra caselor este mai redusă ies mai repede din criză. România este cazul extrem, căci la noi proprietatea asupra caselor se apropie de 90% și nu am ieșit încă din criză.

Există o legătură strânsă între proprietatea asupra caselor, nivelul datoriilor și nivelul economiilor. Casele costă. Cer bani mereu. Casele sunt considerate de bănci garanții suficiente și - în special în perioadele de iraționalitate a creditelor, cum avut și noi între 2005 și 2009 - unele gospodării acumulează datorii mult peste c