- Social - nr. 216 / 6 Noiembrie, 2012 In decembrie 1989, am fi fost in stare sa ridicam cu bratele noastre o manastire inchinata lui Mircea Dinescu, vestitorul libertatii noastre. "Fratilor, am invins! Dictatorul a fugit!” – sunt cuvinte infipte adanc in mintea si in sufletele noastre, si asa vor ramane cata viata vom mai avea pe acest pamant. Vorbele poetului rezonau, in acele momente, cu idealuri precum libertate, dreptate, adevar, speranta si curatenie morala. In decembrie 2011 suntem dezamagiti de Mircea Dinescu. Suntem dezamagiti, in primul rand, pentru ca tace. Dupa ce patrunzi, gratie televizoarelor alb-negru si partial color, in milioane de case si in zeci de milioane de suflete, nu poti lasa totul balta pentru a te retrage sa dai la peste. Asa cum o Romanie intreaga a avut timp sa te asculte si sa te urmeze, cu riscul glontului, s-ar impune sa-ti faci timp si tu, Mircea Dinescu, pentru a explica inexplicabilul acelor zile si pentru a pansa ranile inca deschise. Oamenii vor sa stie ce crezi acum despre Iliescu, Brucan, Militaru, Voican, Cico si Lupoi, alaturi de care ai aparut la Televiziune, in Decembrie ’89. Poate ca n-ai stiut ce hram purtau atunci, poate ca-i admiri sau poate ca-i detesti, dar romanii au dreptul sa stie asta. Si daca nu te intereseaza ce vor cei inca in viata, macar sa te gandesti la cei aflati sub lespezile din Cimitirul Eroilor Revolutiei. Caci noua Romanie – care tie, vestitorule, ti-a adus atata prosperitate – s-a cladit pe un ocean de lacrimi si pe o padure de cruci. Oamenii vor sa stie de ce nu te-ai distantat niciodata de TICALOSII acelor zile, de teroristii-salvatori, de CIOCLII NEAMULUI ROMANESC. Cum au castigat ei razboiul cu o mie de morti si cu niciun vinovat. Si, daca se poate, ce parere ai despre SECURISTII si spionii care te-au flancat in mareata opera de redare a libertatii neamului romanesc. Curajul nu-ti va fi contesta